Română | English
Structura BOR Patriarhul Administraţia Patriarhală Opera social-filantropică Opera cultural-misionară Relaţii externe Documente Publicaţii Mănăstiri şi biserici Calendar
Perioada dintre 1918 şi 1944
Pagina Principală  >  Structura BOR  >  Istoric BOR  >  Biserica Ortodoxă Română după 1918 (perioada  >  Perioada dintre 1918 şi 1944



      Actul Unirii Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei, cu vechea Românie în 1918 - prin care s-a creat statul român unitar -, a dus şi la o serie de prefaceri în viaţa Bisericii. După 1918, statul a preluat - mai cu seamă în Transilvania - multe din atribuţiile care reveneau până atunci Bisericii (de pildă, în domeniul învăţământului), rolul ei limitându-se de acum înainte mai mult la probleme spirituale. Ierarhii din ţinuturile alipite au intrat în componenţa Sfântului Sinod din Bucureşti, iar la 18/31 decembrie 1919, în scaunul de mitropolit primat a fost ales transilvăneanul Miron Cristea, până atunci episcop de Caransebeş, unul din marii luptători pentru Unire. Imediat au început lucrările de unificare bisericească, încheiate la 6 mai 1925, când s-a promulgat Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, cu aplicarea principiilor Statutului Organic Şagunian.

      La 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a hotărât să înfiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română, iar mitropolitul primat să fie ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgata la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925 - 1939). Urmaşul său a fost patriarhul Nicodim Munteanu (1939 - 1948), autor a numeroase lucrări teologice originale, traducător din literatura teologică rusă. Sub aceşti doi patriarhi s-au înfiinţat câteva eparhii noi (Oradea, Cluj, Constanta, Maramureş, Timişoara şi o Episcopie misionară pentru românii ortodocşi din America).

      În ajunul celui de-al doilea Război Mondial, Patriarhia Română avea următoarea organizare administrativ-teritorială: I. Mitropolia Ungrovlahiei cu următoarele eparhii sufragane: Bucureşti, Râmnic-Noul Severin, Buzău, Argeş, Tomis (Constanta); II. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, cu eparhiile Iaşi, Roman, Huşi, Dunărea de Jos (Galaţi); III. Mitropolia Ardealului, cu eparhiile Sibiu, Arad, Caransebeş, Oradea, Cluj; IV. Mitropolia Bucovinei, cu eparhiile Cernăuţi, Hotin (Bălti), iar din 1938 şi Maramureş (Sighet); V. Mitropolia Basarabiei, cu eparhiile Chişinău şi Cetatea Alba (Ismail). Exista apoi o Episcopie a Armatei, din 1921 (cu sediul în Alba-Iulia) şi Episcopia Misionară pentru românii din America (cu sediul în Detroit) din 1934.

      Dintre ierarhii acestei perioade consemnăm pe Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului (1920 - 1955), unul din militanţii de seama pentru realizarea statului naţional unitar, pentru organizarea unitară a Bisericii Române întregită, pentru promovarea ecumenismului creştin, reorganizatorul şcolii teologice sibiene, ridicată la rang de Academie. În Moldova, Irineu Mihălcescu (1939 - 1947), fost profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1904 - 1939), autor a sute de lucrări de teologie. În Bucovina menţionăm pe mitropolitul Nectarie Cotlarciuc (1924 - 1935), fost profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, participant la câteva congrese şi întruniri ecumenice, iar în Basarabia mitropolitul Gurie Grosu (1920 - 1937).

      Dintre episcopii acestei perioade amintim pe Roman Ciorogariu de la Oradea (1920 - 1936) şi Nicolae Ivan de la Cluj (1921 - 1936), amândoi militanţi pentru emanciparea politico-socială a românilor transilvăneni, Grigorie Comsa de la Arad (1925 - 1935), încercat misionar, autor a numeroase volume de predici şi broşuri de apărare a Ortodoxiei, Iacob Antonovici de la Galaţi (1923 - 1924) şi Huşi (1924 - 1931), autor de lucrări istorice, toţi membri de onoare ai Academiei Române.

      S-a dezvoltat învăţământul teologic: Facultăţi de Teologie la Bucureşti (din 1881), Cernăuţi (1875) şi Chişinău (1927), Academii teologice în Sibiu, Arad, Caransebeş, Cluj şi Oradea şi o serie de seminarii cu 8 clase. Dintre profesorii acestor Facultăţi s-au remarcat o seamă de teologi de prestigiu, ca Ioan Irineu Mihălcescu, Nichifor Crainic, Teodor Popescu, Niculae Popescu, Haralambie Roventa, Şerban Ionescu, Petre Vintilescu, Grigorie Cristescu, Vasile Ispir la Bucureşti; Vasile Tarnavschi, Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos, Vasile Loichiţa, Valerian Şesan, Simion Reli la Cernăuţi; Grigorie Pişculescu (cu numele de scriitor Galaction), Vasile Radu, Iuliu Scriban, Ioan Savin, Toma Bulat, fraţii Valeriu şi Cicerone Iordachescu la Chişinău; Nicolae Colan, Dumitru Stăniloae, Nicolae Terchilă la Sibiu; Ilarion Felea la Arad, Liviu Galaction Munteanu la Cluj, Ştefan Lupşa la Oradea etc. Toţi au publicat lucrări deosebit de valoroase în cadrul specializării lor. O serie de preoţi au fost prezenţi în viaţa culturală a ţării: prozatorii Gala Galaction şi Ion Agârbiceanu, arheologul Constantin Mătasă, întemeietorul Muzeului din Piatra Neamţ, istoricii Gheorghe Ciuhandu, Candid Muslea, Constantin Bobulescu, Dumitru Furtuna s. a., folcloriştii Teodor Balaşel din Vâlcea, Gheorghe Dumitrescu din Bistriţa-Mehedinţi, specialistul în muzică bizantină Ioan Petrescu de la biserica Visarion din Bucureşti etc.

      Au apărut o serie de noi periodice bisericeşti, pe lângă cele vechi: Biserica Ortodoxă Română şi Studii Teologice la Bucureşti, Candela la Cernăuţi, Revista Teologică la Sibiu,Luminătorul şi Misionarul la Chişinău, buletine eparhiale pentru fiecare eparhie.

      S-a dezvoltat arta bisericească cu toate ramurile ei, îndeosebi arhitectura şi pictura, prin bisericile monumentale ridicate într-o serie de oraşe ale ţării, mai ales în Transilvania (Catedralele Alba Iulia, Cluj, Timişoara, biserici în Târgu Mureş, Sighişoara, Turda, Reşiţa, Satu Mare, Zalău, Craiova, Buzău, Constanţa, Galaţi, Piatra Neamţ, Bălţi etc.); s-au refăcut ori s-au ridicat din temelie câteva mănăstiri.

S-au întărit legăturile cu celelalte Biserici Ortodoxe şi cu alte Biserici creştine. Astfel, Biserica Ortodoxă Română şi-a trimis delegaţi la Conferinţele panortodoxe de la Constantinopol (1923), Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos (1930), la prima Conferinţa a profesorilor de teologie din Balcani, ţinută la Sinaia în România (1924), la primul Congres al profesorilor de teologie ortodoxă la Atena (1936). Patriarhul Miron a făcut câteva vizite unor ierarhi ortodocşi de peste hotare şi a primit vizite la Bucureşti. Biserica Ortodoxă Română a participat şi la câteva Congrese ale celor trei mari ramuri ale mişcării ecumenice care au activat în perioada interbelică: Creştinism practic (Stockholm 1925, Berna 1926), Credinţă şi organizare (Lausanne 1927) şi Alianţa Mondială pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică (Praga 1928, Faris Bad Larvik în Norvegia 1938). Cea din urmă a ţinut mai multe conferinţe regionale, unele chiar în România (Sinaia 1924, Bucureşti 1933, Râmnicu-Vâlcea 1936). S-au încheiat legături strânse cu Biserica anglicană, mai ales după recunoaşterea hirotoniilor anglicane de către Sfântul Sinod din Bucureşti în anul 1935.
 
Structura BOR  |  Patriarhul  |  Administraţia Patriarhală  |  Opera social-filantropică  |  Opera cultural-misionară  |  Relaţii externe  |  Documente  |  Publicaţii  |  Mănăstiri şi biserici  |  Calendar
Copyright 2008 Biserica Ortodoxă Română. Toate drepturile rezervate.
Site realizat de dreamaker
Cu sprijinul Hard Discount