Română | English
Structura BOR Patriarhul Administraţia Patriarhală Opera social-filantropică Opera cultural-misionară Relaţii externe Documente Publicaţii Mănăstiri şi biserici Calendar
SESIUNILE SI HOTARARILE COMISIEI INTERNATIONALE DE DIALOG TEOLOGIC ORTODOXO-ANGLICAN
Pagina Principală  >  Relaţii externe  >  Dialog intercreştin  >  Dialogurile teologice intercreştine  >  SESIUNILE SI HOTARARILE COMISIEI INTERNATIONALE DE DIALOG TEOLOGIC ORTODOXO-ANGLICAN


APARITIA ANGLICANISMULUI

In contextul ruperii de papalitate, Anglia in secolul al XVI-lea a adoptat o reforma religioasa radicala, pornita din timpul lui Henric al VIII-lea (1558-1603), numita anglicanism.

In cele 39 de articole ale Marturisirii de credinta anglicane, aprobata de sinod in 1562 si de Parlamentul englez in 1571, exista urmatoarele idei protestante: existenta a numai doua Taine, negarea transsubstantiatiei, a traditiei, a puterii papale, iar mantuirea se obtine numai prin credinta. Sunt respinse dogmele catolice despre purgatoriu si primatul papal, precum si doctrina calvina despre predestinatie. Astfel, anglicanismul ocupa o pozitie intermediara intre catolicism si protestantism, avand o forma catolica, in conducere si cult, si protestanta, in doctrina.

ORGANIZAREA BISERICII ANGLICANE

Biserica din Anglia are o infatisare deosebita fata de Bisericile de pe continentul european. Britania este anglicana, Scotia este calvinista-prezbiteriana, iar Irlanda este catolica.

Comuniunea anglicana este constituita din doua ramuri principale de Biserici: ramura Bisericilor episcopaliene, care au pastrat forma episcopala de conducere, cum este Biserica Anglicana mama, si ramura Bisericilor prezbiteriene, numite si evanghelice, care au la conducerea lor prezbiteri. Raporturile de colaborare intre cele doua Biserici s-au stabilit, dupa lungi discutii, in 1957.

Conferinta Comuniunii Anglicane (Anglican Comunion), intrunita la Lambeth Palace in 1990, a dat acesteia urmatoarea definitie in ceea ce priveste doctrina, cultura si disciplina: „Comuniunea anglicana este o comunitate in cuprinsul Bisericii, una, sfanta, universala si apostolica, formata din dioceze, provincii sau Biserici regionale propriu-constituite cu Scaunul de la Canterbury, care au in comun urmatoarele caracteristici:

1. Mentin si propovaduiesc credinta si structura universala si apostolica, asa cum sunt in general exprimate in The Book of Common Prayer aprobata de Bisericile lor;

2. Sunt Biserici particulare si nationale si ca atare promoveaza o expresie nationala a credintei vietii si cultului crestin pe teritoriile lor;

3. Ele sunt unite nu printr-o autoritate centrala legislativa si executiva, ci printr-o lealitate reciproca, sustinuta de catre sfatul comun al episcopilor adunati in Conferinta”. 

Din aceasta definitie reiese ca Bisericile particulare sau nationale ale Comunitatii anglicane trebuie sa pastreze o unitate fundamentala in credinta, cult si disciplina cu Scaunul de la Canterbury, dar, pe de alta parte, pot avea o organizare autonoma si traditii proprii, care sa nu afecteze raporturile de comuniune cu Scaunul de la Canterbury.

 

COMPONENTA COMUNIUNII ANGLICANE

Comuniunea anglicana include in prezent 18 unitati independente, nationale si regionale, raspandite in toata lumea. Aceste unitati contin 340 de dioceze, cu aproximativ 50 de milioane de membri, majoritatea cetateni ai Marii Britanii si ai fostelor colonii britanice. Locul central in comuniunea anglicana il ocupa Biserica Angliei. Dupa dezvoltarea economica a coloniilor din Imperiul englez, a fost nevoie sa se acorde autonomia religioasa a comunitatilor din colonii, care, pana atunci, depindeau direct de Arhiepiscopia de Canterbury.

Din 1862, episcopii anglicani se intrunesc la intervale de zece ani in Conferintele pan-anglicane, la Lambeth Palace, Londra, al Arhiepiscopiei de la Caterbury. In afara de sinoadele si conferintele episcopale, Biserica anglicana are sinoade si adunari generale, la care pot lua parte si preotii, uneori chiar si mirenii, dar numai cu vot consultativ.

Ca o reactie fata de influenta catolica din sec. al XIX-lea, in Biserica anglicana s-au format trei directii: High Church (Biserica inalta), care cuprinde pe episcopi si pe cei din clasele aristocrate; Low Church,(Biserica de Jos) care apartine paturii mijlocii; Broad Church (Biserica larga) din care fac parte intelectualii liberali, clerici si mireni.

Un moment important l-a constituit Miscarea de la Oxford (1833-1845) initiata de teologii din High Church, ce inclinau spre catolicism.

 

LEGATURILE BISERICII ORTODOXE CU BISERICA ANGLICANA

Legaturile de colaborare dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Anglicana au inceput in timpul patriarhului ecumenic Kiril Lukaris si au fost continuate de Mitrofan Kritopulos, patriarhul Alexandriei.

La inceputul secolului al XX-lea, legaturile s-au intensificat, cand s-a pus problema recunoasterii validitatii hirotoniilor anglicane de catre Biserica Ortodoxa. In urma tratativelor dintre Patriarhia de Constantinopol si Biserica Anglicana, patriarhul Meletie al IV-lea Metaxakis si Sfantul Sinod al Patriarhiei Ecumenice au recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane in 22 iulie 1922. Primat al Angliei era R.T. Davidson. Validitatea hirotoniilor anglicane a fost recunoscuta apoi la 27 februarie/12 martie 1923 de catre Patriarhia Ierusalimului, sub patriarhul Damian, de catre Arhiepiscopia Ciprului la 7/20 martie 1923, de catre Patriarhia Alexandriei la 20 noiembrie 1930 ( in urma discutiilor dintre cele doua Biserici la Londra intre 15-18 iulie 1930), sub patriarhul Meletie al II-lea, primat al Angliei fiind Cosmo Gordon Land.

Biserica Ortodoxa Romana a recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane in 8 iunie 1935, sub patriarhul Miron Cristea. Arhiepiscopia Greciei a facut acest lucru in 1939. La prima conferinta panortodoxa de la Rhodos (24 septembrie – 1 octombrie 1961) s-a hotarat studierea posibilitatii dezvoltarii relatiilor cu Biserica Anglicana.

La a treia conferinta panortodoxa de la Rhodos (1-15 noiembrie 1964) s-a hotarat constituirea unei Comisii teologice interortodoxe pentru inceperea unui dialog oficial.

 

DISCUTII PREGATITOARE (1966-1972)

Problema apropierii dintre Biserica Ortodoxa si Comuniunea anglicana s-a pus si in Conferinta Comisiilor teologice interortodoxe de la Belgrad, pentru pregatirea dialogului cu anglicanii si vechii catolici, care a avut loc intre 1-15 septembrie 1966.

Conferinta a impartit temele in trei categorii: categoria I, asupra carora s-a realizat un acord intre anglicani si Bisericile Ortodoxe. Acestea sunt:

1. Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie (conditiile comuniunii tainice), inceputa in 1921, continuata la Lambeth – 1931 si Bucuresti – 1935;

2. Despre Sfintele Taine, in general, inceputa in 1921, continuata de Patriarhia ecumenica – 1922, Lambeth – 1931 si Bucuresti – 1935;

3. Sfanta Euharistie, inceputa in 1921, continuata la Londra – 1930 si Bucuresti – 1935;

4. Despre Taina Preotiei, Succesiunea apostolica si chestiunea validitatii hirotoniilor anglicane, discutata la Constantinopol – 1922, Ierusalim – 1923, Cipru – 1923, Alexandria – 1930, Bucuresti – 1935.

O serie de teme au fost discutate, dar asupra lor nu s-a putut realiza un acord comun. O alta serie de teme au fost considerate de ambele parti ca insuficient cercetate.

Comisia interortodoxa pentru dialogul cu anglicanii s-a intrunit la centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambésy, intre 1-7 octombrie 1970, si a hotarat sa continue pregatirea dialogului teologic, prin studierea atenta a tuturor subiectelor.

Urmatoarea intrunire a acestei comisii a avut loc in iulie 1971 la Helsinki.

O subcomisie mixta anglicano-ortodoxa s-a intrunit intre 12-14 septembrie 1972 la Chambésy pentru a discuta pe larg pregatirea primei intruniri oficiale de dialog intre Biserica Ortodoxa si Biserica Angliei.

 

INTRUNIRILE OFICIALE DE DIALOG

1. Oxford, Anglia, 6-13 iulie 1973.

Comisia interortodoxa a cerut anglicanilor sa precizeze urmatoarele:

- Modul in care Biserica anglicana intelege unirea ei cu Biserica Ortodoxa;

- Posibilitatea unirii celor doua Biserici;

- Modalitatea dupa care vor deveni obligatorii hotararile dialogului teologic ortodox-anglican;

- Pozitia si autoritatea celor 39 de articole din Marturisirea de credinta anglicana.

Anglicanii au raspuns ca ele trebuie interpretate dupa Cartea Comuna de Rugaciune (The Common Prayer Book).

Ortodocsii au avut doua referate: „Lucrarea Duhului Sfant ca talcuitor al Evangheliei si datator de viata” si „Lucrarea rascumparatoare a lui Iisus Hristos prin Cruce si Inviere”.

Comisia a hotarat ca lucrarile pentru pregatirea dialogului doctrinar sa continue in 1974 si 1975 in trei subcomisii.

2. Moscova, U.R.S.S., 26 iulie – 3 august 1976.

Acum anglicanii au reafirmat hotararea de a exclude „Filioque” din Crez, deoarece el nu apare in Simbolul niceo-constantinopolitan din sec. al IV-lea.

S-a realizat un consens asupra urmatoarelor probleme:

- Cunoasterea lui Dumnezeu, in sensul deosebirii intre esenta si lucrarile lui Dumnezeu;

- Inspiratia si autoritatea Sfintei Scripturi si relatia Scriptura-traditie;

- Infailibilitatea apartine intregii Biserici si nu vreunei institutii sau persoane in Biserica.

3. Cambridge, Anglia, 25 iulie – 1 august 1977.

Temele de discutie au fost urmatoarele:

- Biserica si Bisericile;

- Comuniunea Sfintilor si cinstirea Maicii Domnului;

- Euharistia si sacerdotiu.

Problema controversata a fost hirotonia femeilor, pe care ortodocsii au respins-o categoric. Anglicanii au raspuns ca vor discuta despre aceasta la urmatoarea Conferinta de la Lambeth.

4. Pendeli (manastire), Athena, Grecia, 12-19 iunie 1978.

Discutiile s-au axat in principal pe adausul Filioque existent in The Common Prayer Book si pe problema hirotoniei femeilor. Delegatii Bisericilor Ortodoxe s-au opus hirotoniei femeilor sub orice forma, in timp ce unii dintre anglicani au considerat ca femeia trebuie sa lucreze in Biserica, dar nu neaparat ca preot.

5. Lhadaff-Cardiff, Anglia, 14-21 iulie 1980.

Subiectele de discutie au fost urmatoarele:

- Biserica si Bisericile;

- Comuniunea sfintilor si repausatii;

- Doctrina Sfintei Treimi.

6. Canterbury, Anglia, 12-19 iulie 1982.

S-a discutat despre:

- Misterul Bisericii;

- Participarea la harul Sfintei Treimi;

- Cultul crestin si mentinerea credintei crestine.

7. Odessa, U.R.S.S., 12-19 septembrie 1983.

S-au discutat urmatoarele teme:

- Filioque;

- Primatul in Biserica;

- Rugaciune si sfintenie;

- Cinstirea sfintelor icoane;

- Ascetismul contemporan;

- Cultul familial.

In ce priveste Filioque, ambele parti au fost de acord cu hotararea luata la Moscova in 1976, de a inlatura Filioque din Crezul apusean, decizie luata si de Conferinta de la Lambeth, 1978.

8. Bellinter (Dublin), Irlanda, 13-20 august 1984.

Comisia a reluat tematica sesiunilor anterioare, analizand acordurile la care s-au ajuns pana acum.

9. Valamo, Finlanda, 20-25 iunie 1989.

Intreruperea de cinci ani s-a datorat faptului ca unele comunitati anglicane au practicat hirotonia femeilor, iar partea anglicana n-a respectat acordul semnat la Moscova de a scoate Filioque din Crez.

La a treia Conferinta Panortodoxa Presinodala ( Chambésy, 1986) s-a constatat ca, in ciuda acestor neajunsuri, activitatea Comisiei mixte este satisfacatoare.

Astfel, la Valamo s-a cazut de acord ca dialogul sa se desfasoare dupa o noua forma, pornindu-se de la stadiul invataturilor fundamentale ale crestinismului.

Discutii aprinse au avut loc privind hirotonia femeilor in toate treptele ierarhice. Ortodocsii au amintit ca acest lucru ameninta foarte serios dialogul in curs.

10. Toronto, Canada, 10-17 septembrie 1990.

Tema abordata a fost aceea a invataturii despre Biserica, conform doctrinei crestine si in acord cu dogma Sfintei Treimi.

A fost salutata si decizia de a evita tiparirea in Cartile de cult a lui Filioque, conform hotararii Conferintei de la Lambeth – 1988.

Desi s-au facut planuri de viitor privind avansarea discutiilor teologice, ele n-au putut fi puse in practica deoarece in 11 noiembrie 1992, Sinodul General al Bisericii Angliei a decis posibilitatea hirotoniei femeilor in preotie si episcopat.

Reactiile au venit din partea Patriarhiei ecumenice, Patriarhiei Moscovei si Patriarhiei Romaniei.

Patriarhia ecumenica a reafirmat pozitia sustinuta in Conferinta de la Rhodos – 1988, dar „in ceea ce priveste hirotonia femeilor, Biserica Ortodoxa, din considerente teologice, canonice si istorice, respecta traditia seculara a Bisericii nedespartite, traditie respectata de toate Bisericile si denominatiunile pana de curand. Aceasta inseamna ca ea nu ingaduie accesul femeilor la preotie si cu atat mai putin la episcopat, fara a exclude insa posibilitatea restaurarii slujirii distincte a „diaconitelor”, foarte raspandita in practica Bisericii primare”.

Intre 31 mai – 2 iunie 1994 a avut loc, la Oxford, in Anglia, intrunirea comisiei de dialog, pentru redactarea unui document care sa reflecteze rezultatul discutiilor anterioare. Tema generala a fost „Spre o intelegere a bazelor Eclesiologiei”.

Problema hirotoniei femeilor si primirea ortodocsilor la anglicanism, precum si a anglicanilor la Ortodoxie nu au fost discutate, urmand sa fie ridicate la urmatoarea intrunire oficiala. 

De asemenea, intre 9-12 iunie 1997, a avut loc la Constantinopol reuniunea comitetului redactional, pentru intocmirea documentului de lucru ce a fost prezentat Comisiei plenare ortodoxo-anglicane din 1998. Din acest comitet a facut parte si P.S. episcop Nifon Mihaita al Sloboziei si Calarasilor.

11. Bucuresti, Romania, 17-22 iunie 1998.

Intrunirea a avut loc in Palatul Patriarhiei, la invitatia Bisericii Ortodoxe Romane. Tema de baza a fost invatatura despre Biserica, faza a dialogului inceputa din 1989. Intrunirile precedente au studiat taina Bisericii in lumina credintei in Dumnezeu intreit in Persoane si a inceput studiul doctrinei despre Biserica in raport cu Persoana Mantuitorului si Sfantul Duh. Din 1996 pana in 1998, comitetul de redactare a pregatit o declaratie cu titlul „Hristos, Umanitate si Biserica”, tratandu-se si tema „Hristos si cultura”.

Intrunirea de la Bucuresti a insistat pe tema „Hristos inviat si Biserica”, cu discutii teologice.

In deschiderea oficiala a intrunirii, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a amintit de „teza romana” in urma deschiderii la Bucuresti a discutiilor intre 1-8 iunie 1935 si de asperitatile aparute pe parcurs, precum hirotonia femeilor si aspectele teologice neclare din punct de vedere ortodox.

Presedintii intrunirii au fost I.P.S. Mitropolit Ioan al Pergamului, din partea Patriarhiei ecumenice si Episcopul Mark Dyer, din U.S.A., din partea anglicanilor.

Intre 12-16 octombrie 1999 a avut loc, la Salisbury, in Anglia, reuniunea Comisiei internationale de dialog, unde s-au prezentat patru referate, discutandu-se problema episcopatului, preotiei si diaconiei. Delegatul din partea Bisericii Ortodoxe Romane a fost P.S. episcop Nifon Mihaita al Sloboziei si Calarasilor.

De asemenea, in fiecare an are loc cate o reuniune a dialogului ortodox – anglican. Delegat din partea Bisericii Ortodoxe Romane este I.P.S. Arhiepiscop Nifon al Targovistei.

 

EVALUAREA TEOLOGICA A DIALOGULUI

Intalnirea dintre delegatia Bisericii Ortodoxe Romane si delegatia Bisericii Anglicane, din 1935, s-au tinut la dorinta Bisericii Anglicane, de a discuta problema hirotoniilor anglicane si de a obtine din partea Bisericii Ortodoxe Romane recunoasterea validitatii acestor hirotonii. Aceasta recunoastere o obtinuse Biserica Anglicana din partea Patriarhiei de la Constantinopol din 1922, iar in 1923 a fost validata si de patriarhia Ierusalimului si de Biserica din Cipru. Biserica Ortodoxa Romana a aratat inca din 1925 ca, inainte de a da un raspuns pozitiv la aceasta cerere a anglicanilor, doreste ca Biserica anglicana sa-si precizeze ea insasi doctrina despre Sfintele Taine si, in special, despre Taina hirotoniei: hirotonia o considera „Taina sau nu ?”. Aceasta a fost numita „teza romana”.

In urma discutiilor s-a stabilit ca o comisie mixta, care sa aiba in vedere un numar limitat de teme pentru referate, care sa tina seama si de problemele discutate la Conferinta de la Lambeth din 1931 si care sa aiba o legatura cu recunoasterea hirotoniilor anglicane, dar pe de alta parte sa angajeze si o discutie mai ampla si mai sistematica asupra unor teme fundamentale, sa se intruneasca pentru a dezbate puncte de baza din doctrina anglicana.

Temele fixate au fost:

- Succesiunea apostolica si validitatea hirotoniilor anglicane din punct de vedere istoric;

- Necesitatea preotiei si caracterul ei sacramental;

- Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie;

- Sfanta Euharistie si caracterul ei sacrificial;

- Sfintele Taine si ierurgiile bisericesti;

- Procesul de indreptare a omului;

- Viata crestina ca imbold spre ecumenicitate.

In felul acesta, se inaugura o metoda noua, sistematica de discutii.

Manifestand dorinta de a face pe anglicani sa-si precizeze credinta intr-un mod mai complet, Biserica Ortodoxa arata faptul ca, considera tratativele cu anglicanii nu ca un prilej de negocieri, in care ortodocsii sa faca concesii de la invatatura revelata, pastrata neschimbata in Biserica de Rasarit, ci ca un prilej de a aduce pe anglicani cat mai aproape de aceasta invatatura. Intentia aceasta a exprimat-o Patriarhul Miron Cristea, in cuvantarea de deschidere a Conferintei din 1 iunie 1935.

In discutii, prioritatea o aveau temele despre „Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie in invatatura anglicana”, in comparatie cu invatatura ortodoxa si „Procesul de indreptare a omului”, tot dupa invatatura anglicana si ortodoxa. In discutiile asupra celor doua teme s-au afirmat divergentele fundamentale ale Reformei fata de crestinismul anterior, caci atitudinea speciala in aceste doua probleme caracterizeaza intreg spiritul Reformei, prin asa-zisul principiu formal si principiu material, primul insemnand refuzul Traditiei si acceptarea exclusiva a Scripturii ca izvor de credinta, al doilea refuzul invataturii despre faptele bune si acceptarea exclusiva a credintei ca si conditie subiectiva de indreptare a omului. Renuntarea la aceste doua principii insemna admiterea celorlalte invataturi ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, Comisia romana pregatitoare a intrunirii de la Bucuresti a judecat cat se poate de intelept cand a fixat, intre problemele de discutie, aceste doua puncte de baza a intregului edificiu al Reformei. Comisia voia sa se asigure ca anglicanismul este liber de aceste doua premise fundamentale ale Reformei: sola Scriptura si sola fide.

Astfel, tratativele de la Bucuresti si formularile stabilite au insemnat un progres, nu o rezolvare. Ele au aratat doar metoda dupa care se poate inainta in aceasta directie. Fara indoiala, discutiile dogmatice si cele liturgice ce au decurs de la Conferinta de la Bucuresti au incadrat, in concluziile lor, toate punctele in legatura cu dogma despre Taina hirotoniei, rezumand, in acelasi timp cea mai mare parte din principalele capitole dogmatice contrazise de doctrina celor 39 de articole din Marturisirea de credinta anglicana. Prin urmare, problema hirotoniilor anglicane, atat ca metoda, cat si sub raportul teologic, ramane totusi o recunoastere neperfecta si inoperanta. Este evident ca validitatea hirotoniilor anglicane savarsite intr-o Biserica in care nu este asigurata „unitatea Duhului”, nu poate fi luata in considerare decat de la caz la caz.

O alta problema de importanta majora a fost atitudinea fata de adaosul „Filioque”. Teologul anglican A.C. Headlam considera ca prima cauza care a dus la dezbinarea Bisericii au fost interpolarile in crezul crestin al Bisericii primare, facute in mod neautorizat. Aici se referea la Filioque.

Ecumenicitatea simbolului de credinta niceo-constantinopolitan este confirmata de autoritatea sinoadelor ecumenice si de acceptarea lui unanima de catre Bisericile crestine de pretutindeni. Sinodul al IV-lea ecumenic a interzis orice schimbare sau adaugire sau inlocuire cu vreun alt simbol. Prin urmare, desi atitudinea lui A.C. Headlam a fost un glas stingher in Biserica anglicana, totusi a fost un semn pentru ceilalti teologi, care au impartasit chiar parerea lui Headlam, ca se pot face pasi in vederea apropierii de Biserica de Rasarit. Lumea protestanta isi da seama ca o unire cu romano-catolicismul ar insemna o noua prosternare in fata Papei, in timp ce o unire cu Biserica Rasaritului, pe baza simbolului de credinta niceo-constantinopolitan, ar insemna unirea adevarata cu trupul lui Hristos.

In realitate, articolul 5 din cele 39 de articole, exprima ca „Duhul Sfant, purcezand din Tatal si din Fiul, este de aceeasi fiinta si de aceeasi marire impreuna cu Tatal si cu Fiul”. Daca Biserica romano-catolica este inflexibila in ce priveste Filioque, Biserica anglicana a privit altfel problema. Asa s-a ajuns la pronuntarea impotriva lui Filioque si a metodelor utilizate pentru intercalarea lui in Simbolul de credinta. Insa, eliminarea lui Filioque din cele 39 de articole s-a dovedit un proces foarte dificil, pentru ca anglicanii isi pastreaza parerile lor proprii si nu renunta usor. In mare parte, noile atitudini de renuntare la Filioque au fost determinate de cererea ortodocsilor de a elimina erezia din cele 39 de articole.

Privind Sfanta Euharistie si caracterul ei sacrificial, anglicanii au mostenit tot invatatura romano-catolica, intrucat considera ca sfintirea are loc in timpul rostirii cuvintelor „Acesta este Trupul Meu”. O epicleza proprie sfintirii Darurilor nu se gaseste in formulele liturgice anglicane. Totusi, inainte de sfintire, se rosteste o rugaciune catre Tatal, care este semnificativa in acest sens. Dar formulele anglicane trebuie sa fie intelese potrivit cu timpul in care a fost compusa Cartea de rugaciuni anglicana. Formulele intocmite atunci au fost alcatuite cu preocuparea de a se lua atitudine fata de doctrinele combinate medievale despre jertfa, purgatoriu si merite, ceea ce a constituit o mare greutate pentru reformatorii anglicani. Catehismul anglican prevede ca Cina Domnului a fost randuita „pentru amintirea continua a jertfei si mortii lui Hristos si a beneficiilor pe care noi le primim prin ea”. Rugaciunea jertfei, asa cum se prezinta la anglicani, nu reprezinta momentul propriu-zis al jertfei, ci ea este adaptata la urmarile jertfei. Biserica anglicana a schimbat locul acestei rugaciuni, din cauza inovatiei indulgentelor din Evul Mediu, dupa impartasire, cand credinciosii au ajuns sa priveasca impartasirea ca ceva fara importanta.

Din punct de vedere ortodox, actul crucial din opera de rascumparare si mantuire este Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului. La Cina cea de Taina, Mantuitorul a facut din Jertfa Sa, centrul cultului Bisericii Sale. Mantuitorul a incredintat Bisericii Sale administrarea Jertfei euharistice prin cuvintele: „Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea”.

In legatura cu Sfintele Taine, in viata sacramentala a Bisericii anglicane, ele sunt slujbe de binecuvantare care au un rol esential in acordarea gratiei divine. Se recunosc cele sapte Taine, insa, in ce priveste doctrina despre Sfintele Taine, sunt tributari invataturii romano-catolice.

In afara de Taine, in Biserica anglicana mai exista alte servicii pentru binecuvantari si cu anumite meniri. Unele dintre acestea sunt in legatura directa cu viata sacramentala, cum ar fi rugaciunea de dimineata, laudele, randuiala serviciilor de dimineata si de seara, care cuprind cantari din Psalmi si citiri din Sfanta Scriptura.

In Biserica Ortodoxa, aceste servicii poarta numele de ierurgii si sunt mijloace sfintitoare randuite de Biserica pentru curatirea si sfintirea vietii si activitatii credinciosilor.

Privind procesul de indreptare a omului, doctrina anglicana este tributara doctrinei despre justificare. Dar, doctrina justificarii n-a ocupat niciodata locul pe care l-a avut in teologia lutherana sau reformata. Justificarea anglicana apare sub trei puncte de vedere: conform tezei pauline de la Romani 3:21-28; conform invataturii cuprinse in cele 39 de articole si conform doctrinei teologilor anglicani.

Cele 39 de articole infirma necesitatea faptelor bune in procesul de justificare. Teologii anglicani nu mai separa justificarea de sfintire, ci arata ca sfintirea isi are inceputul in chiar actul justificarii care, regenerand sufletul prin credinta, ii da puterea sa inainteze in sfintenie. Aceasta formulare este mai apropiata de invatatura ortodoxa, deoarece, din punct de vedere ortodox, nu se poate admite o separare a justificarii de sfintire, iar faptele bune raman conditie a mantuirii.

In urma primei sesiuni oficiale a dialogului, unde s-au purtat discutii despre Duhul Sfant si lucrarea Lui, precum si despre lucrarea rascumparatoare a lui Hristos prin Cruce si Inviere, iar anglicanii au atins problema comprehensibilitatii si misiunii Bisericii, s-a emis un Comunicat in care s-a specificat: trebuie in viitor sa se clarifice ce e necesar pentru stabilirea unei comuniuni depline intre cele doua Biserici, pentru ca ortodocsii au insistat pe principiul ca comuniunea presupune unitate desavarsita in credinta; trebuie sa se precizeze clar care este autoritatea celor 39 de articole in traditia anglicana si in anglicanismul contemporan, legata de Cartea comuna de rugaciune.

A doua intrunire oficiala a abordat probleme mult mai ample in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu, inspiratia si autoritatea Sfintei Scripturi, raportul dintre Scriptura si Traditie, autoritatea Sinoadelor ecumenice, clauza Filioque, Biserica privita ca si comunitate euharistica si invocarea Sfantului Duh la Euharistie. Din toate discutiile s-a dovedit o deschidere a anglicanilor spre invatatura ortodoxa, urmand ca viitoarele intruniri sa clarifice toata problematica pusa.

Urmatoarele patru sesiuni ale dialogului au discutat si aprofundat problemele despre Biserica si cult.

S-a discutat, mai ales la Odesa, despre primat, in sensul in care e inteles in Sfanta Scriptura si conform hotararilor sinoadelor ecumenice, despre cultul icoanelor, anglicanii fiind de acord cu invatatura sfantului Ioan Damaschin, dar au avut retineri privind cultul iconografic ortodox, despre ascetismul crestin si ascetismul contemporan, care se deosebeste radical de cel aflat in traditia veche si despre Cultul familial, care a luat o forma precisa la anglicani dupa Cartea de rugaciune revizuita in 1979, unde se dau toate indicatiile pentru cultul de acasa, fara a se pune accentul pe Sfintele Taine in Biserica.

Din 1984, unele comunitati anglicane au inceput sa practice hirotonia femeii si nu s-a respectat in totalitate Acordul comun incheiat la Moscova, in 1976, de a scoate adausul Filioque din Crez.

Totusi, intrunirea din 1990 a dat noi sperante depasirii crizei prin discutiile purtate despre Biserica, mai ales ca in 1988, prin Conferinta de la Lambeth, s-a luat decizia de a evita tiparirea, in cartile de cult, a adaosului Filioque. Se parea ca lucrurile pot intra in normal. Dar n-a fost asa. Hotararea Sinodului General al Bisericii Angliei de a hirotoni femeile in preotie si episcopat a socat lumea ortodoxa. Reactiile au fost imediate. Toate Bisericile Ortodoxe care fac parte din Comisia mixta au condamnat acest lucru.

In sesiunea din 1994, incercandu-se o intelegere a bazelor eclesiologiei, s-a emis un document final despre iconomia Treimica a mantuirii: „Venind in mijlocul nostru ca fiinta umana, facand ascultare fata de vointa Tatalui, Hristos, Fiul vesnic, prin moartea Sa, de buna voie, si prin Invierea Sa, dar si in puterea Duhului Sfant, ne reveleaza si ne deschide comuniunea vietii Sfintei Treimi”...”Biserica este intemeiata prin harul salasluirii Sfantului Duh, pentru a fi o imagine a vietii in comuniunea Dumnezeului Treimic si traieste in aceasta lume in anticiparea zilei cand intreaga creatie va fi reinnoita si viata in comuniunea Dumnezeului Treimic va fi „toate in toti” (I Corinteni 15:28)”… „Biserica, Trupul lui Hristos, plinatatea Duhului Sfant, salasul Treimii binecuvantate nu este un fenomen sociologic, ci un dar al lui Dumnezeu, Treimea binecuvantata. Din acest motiv, se vorbeste in Biserica despre taina persoanei umane cu har, traind, in timp, taina vesnica a Treimii binecuvantate”… „Sfanta Euharistie este manifestarea vizibila, semnul sacramental, instrumentul vietii de har a Sfintei Treimi: Sfanta Euharistie este taina comuniunii si a unitatii, locul de intalnire a divinului si umanului, expresia vizibila a lucrarii interioare a harului lui Dumnezeu in revelatia suprema a Bisericii, in calitate de comuniune sacramentala”.

In sesiunea de la Bucuresti, din 1998, s-a discutat despre Taina Bisericii in lumina credintei in Dumnezeul Treimic. Pana acum, Comisia nu a ridicat problema modului in care credinta intr-un Dumnezeu, Care este Treimic, se reflecta asupra naturii Bisericii. Aspecte importante ale eclesiologiei depind de aceasta problema. De exemplu, faptul ca Dumneu nu este un individ, ci exista in comuniune de Persoane, este in relatie cu ceea ce se numeste „eclesiologia comuniunii” in care echilibrul potrivit dintre „unu” si „multi” este esential la toate nivelele vietii si structurii Bisericii. Acest lucru are consecinte importante pentru intelegerea slujirii sacerdotale si a autoritatii in Biserica. Pe de alta parte, in ce priveste Filioque problema ramane deschisa spre analiza faptului cum o teologie a lui Filioque afecteaza punctul de vedere asupra Bisericii si a structurii Ei.

Atat anglicanii, cat si ortodocsii considera slujirea episcopala ca esentiala pentru fiinta Bisericii, dar anglicanii trebuie sa explice mai clar ce inteleg ei prin aceasta, pentru ca hirotonia femeilor pune o mare problema.

Apoi, exista aspecte ale eclesiologiei care depind de acordul asupra hristologiei. Natura Bisericii, in calitate de Trup al lui Hristos si ca institutie, precum si slujirea sacerdotala se raporteaza la hristologie. Dar, in acelasi timp, trebuie sa se tina cont si de relatia hristologiei cu pnevmatologia, antropologia si eshatologia, intrucat Biserica nu poate fi conceputa in termeni pur hristologici, ci in raport cu alte domenii.

 

CONVERGENTELE ATINSE DE DIALOG

 

Fiind un dialog teologic, dialogul cu anglicanii comporta trei etape (1973-1976; 1976-1984; 1984-azi) in care s-a facut un progres in discutiile teologice purtate, dar multe teme inca mai raman de discutat.

Discutiile purtate in 1935 au dat curaj teologilor, dar cel mai important lucru era dezbaterea celor doua puncte centrale care caracterizeaza intreaga reforma: sola Scriptura si sola fide, concepte care au fost acceptate si de anglicani, in parte.

Cele 39 de articole ale Marturisirii de Credinta anglicane contin elemente doctrinare in acord cu Reforma.

Daca s-a ajuns la pronuntarea impotriva dogmei Filioque, mostenita de la romano-catolici, eliminarea dogmei nu s-a facut usor si, in realitate, nici pana acum nu s-a realizat in mod concret.

De asemenea, discutandu-se asupra Tainei Sfintei Euharistii, s-a ajuns la concluzia ca epicleza e absolut necesara, dar, dupa Cartea comuna de rugaciuni a anglicanilor, nu se poate scoate definitiv ideea ca prefacerea are loc in timpul rostirii cuvintelor „acesta este Trupul Meu”, deoarece trebuie revizuite doctrinele privind aspectul de jertfa, meritele prisositoare si purgatoriul.

S-au recunoscut si cele sapte Taine si rolul lor in procesul de mantuire al omului, dar, in ce priveste invatatura despre cele sapte Taine, anglicanismul ramane tributar doctrinelor romano-catolice, care nu se pot desparti de categoriile filosofice apusene. Impasul cel mai mare il constituie acceptarea de a hirotoni femeile.

In procesul de indreptare si sfintire a omului, discutiile nu au avansat foarte mult, din cauza faptului ca anglicanii, tributari doctrinei romano-catolice despre justificare, nu au separat justificarea de sfintire. Lucrarea mantuitoare, prin Cruce si Inviere, savarsita de Mantuitorul Iisus Hristos, nu e vazuta de anglicani ca o restaurare a firii umane, ci ca o justificare in fata lui Dumnezeu. In acest fel, intervenind gratia, este diminuat si rolul faptelor bune in procesul de mantuire.

Discutiile referitoare la cunoasterea lui Dumnezeu si autoritatea Sinoadelor ecumenice si a Bisericii, nu s-au incheiat cu un comunicat final precis, ele ramanand in faza argumentarii mai clare, din partea anglicanilor, a felului cum sunt intelese.

S-au stabilit si o serie de puncte comune. Dintre acestea amintiri, in primul rand, acordul privitor la raportul dintre Scriptura si Traditie. In declaratia de la Moscova, este clar exprimat caracterul inspirat si autoritativ al Sfintei Scripturi, precum si legatura ei cu Biserica.

In eclesiologie, acordul realizat pana acum se refera la intelegerea primatului in Biserica si a accentuarii aspectului slujirii in legatura cu episcopatul, precum si la intelegerea misiunii si slujirii in cadrul Bisericii. Totusi, convergentele realizate privind invatatura despre Biserica sunt putine si vizeaza doar niste aspecte generale. Cele doua parti au ramas la puncte de vedere proprii privind intercomuniunea.

In legatura cu autoritatea sinoadelor ecumenice, Biserica anglicana accepta hotararile celor sapte sinoade ecumenice, dar s-a obisnuit sa puna accent mai mare pe primele patru.

Problema sinodului al saptelea ecumenic si a cinstirii icoanelor ramane deschisa pentru discutii ulterioare, anglicanii acceptand totusi ca teologia icoanei este intemeiata pe realitatea Intruparii.

Desi s-a observat o deschidere spre invatatura ortodoxa din partea anglicana, totusi exista multe puncte doctrinare care trebuie clarificate, fara a se trece peste hotararea Conferintei de la Lambeth privitoare la hirotonia femeilor.

 

PERSPECTIVE SI PROPUNERI IN CADRUL DIALOGULUI

In viitor, credem ca eforturile din partea celor doua Biserici se cer mult mai intensificate pentru a se putea continua dialogul, datorita unor piedici reale , ca de exemplu intercomuniunea anglicanilor cu diferite Biserici si de denominatiuni crestine aparute in urma Reformei si a practicii protestante de a hirotoni femeile in preoti si episcopi. Drumul pe care urmeaza sa-l parcurga dialogul este greu si anevoios si e nevoie de multa rabdare in calea piedicilor ce se ivesc.

In cadrul Comisiei mixte s-au purtat numeroase discutii si s-a ajuns la urmatoarele concluzii:

1. S-a hotarat tratarea aspectelor fundamentale ale eclesiologiei prin amplasarea ei in contextul mai larg al teologiei. Acest lucru asigura criteriile necesare de tratare a problemelor concrete, cum ar fi slujirea sacerdotala, autoritatea si receptarea in Biserica;

2. Trebuie abordat un al doilea grup de probleme care sa se refere la aspectele de structura si de ordine a Bisericii. Ele sunt strans legate de teologie si nu pot fi tratate separat de aspectele teologice fundamentale ale eclesiologiei;

3. Ar fi bine sa se discute mai detaliat problemele eclesiologice considerate suficient de ample, pentru a justifica ce este erezia si ce este o schisma in Biserica.

In acest fel, urmeaza unele puncte de lucru in legatura cu problemele amintite:

- E nevoie de un studiu mai temeinic privind eclesiologia in lumina credintei in Sfanta Treime;

- Ramane inca deschisa problema Filioque care afecteaza invatatura despre Sfanta Treime;

- E nevoie de un studiu al Tainei Bisericii in raport cu hristologia;

- Trebuie sa se clarifice natura si autoritatea slujirii episcopale;

- O atentie necesita problema conciliaritatii si a primatului, in contextul miscarii ecumenice de azi;

- Nu mai putin importanta este problema hirotoniei femeilor in prezbiteriat si episcopat;

- Ramane deschisa problema receptarii in Biserica a unor schimbari privind doctrina si disciplina.

Toate aceste puncte trebuie analizate cu mare atentie, iar discutiile trebuie sa aiba in vedere mentinerea doctrinei crestine autentice.

Prin studiile publicate in revistele centrale bisericesti si prin interesul pe care l-a aratat fata de acest dialog, Biserica Ortodoxa Romana a contribuit in mod activ la realizarea unui progres in cadrul dialogului.

 

DOCUMENTE

Hotararea Sinodului General al Bisericii Angliei de a hirotoni ca preoti si femei, 11 noiembrie 1992 , temei nr. 7478/1992.

Reactia Patriarhiei Ecumenice la votul Bisericii Anglicane privind hirotonia femeilor, temei nr. 2697/1992.

Document al Comisiei mixte de dialog, Oxford, 31 mai – 2 iunie 1994 , temei nr. 4867/1994.

Document al Comisiei plenare ortodoxo-anglicane, Constantinopol, 9-12 iunie 1997, temei 3042/1997.

Sesiunea ICAOTD, Bucuresti, 17-22 iunie 1998 , temei 1686/1998.

 

BIBLIOGRAFIE

 

xxx Ortodoxie si Anglicanism, in Ortodoxia nr. 2/1958 (cuprinde noua studii stiintifice privind raporturile anglicano-ortodoxe si problemele doctrinare).

Ioan N. Surubaru, Tratativele si acordurile anglicano-ortodoxe din 1935 in perspectiva dialogului dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Anglicana, in Ortodoxia nr. 1/1968, pp. 74-89.

Ioan Bria, Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor crestine, in Studii Teologice nr. 1-2/1968, pp. 145-154.

Isidor Todoran, Ce este anglicanismul?, in Mitropolia Banatului nr. 4-6/1968, pp. 217-228.

Petru Rezus, Autoritatea celor 39 de articole in Comunitatea Bisericilor Anglicane, in Mitropolia Banatului nr. 4-6/1968, pp. 229-244.

Idem, Despre purcederea Duhului Sfant in invatatura si Simbolurile Bisericii Anglicane – Filioque, in Mitropolia Olteniei nr. 3-4/1968, pp. 190-198.

Nicolae Chitescu, Prima sesiune a dialogului ortodoxo-anglican (Oxford, 6-13 iulie 1973), in Biserica Ortodoxa Romana nr. 7-8/1973, pp. 803-808.

Idem, Sesiunea plenara de la Moscova a dialogului ortodoxo-anglican, in Biserica Ortodoxa Romana nr. 7-8/1976, pp. 664-673.

Idem, Sesiunea de la Atena (manastirea Pendeli) a dialogului ortodoxo-anglican, in Biserica Ortodoxa Romana nr. 9-10/1978, pp. 916-910.

xxx Romanian Orthodox Church and the Church of England, Biblical and Orthodox Missionary Institute, Bucharest, 1976.

Rita William H. Bell, Christian Thinking: The Anglican Tradition of Thoughtful Holiness, The University of Tusla, 8 aprilie 1991.

Reaction orthodoxes à la décision des Anglicans concernant l’ordination des fammes, in Episkepsis nr. 488/1993, p. 13.

xxx Reunion de la Commission mixte pour le dialogue théologique Orthodoxes-Anglicans, in Episkepsis nr. 510/1994, pp. 2-4.

xxx Reunion de la Commission de dialogue entre Orthodoxes et Anglicans, in Episkepsis nr. 575/1999, pp. 19-21.

Redactare: pr. lector dr. Vasile Pop

Relatii Externe Bisericesti

 
Structura BOR  |  Patriarhul  |  Administraţia Patriarhală  |  Opera social-filantropică  |  Opera cultural-misionară  |  Relaţii externe  |  Documente  |  Publicaţii  |  Mănăstiri şi biserici  |  Calendar
Copyright 2008 Biserica Ortodoxă Română. Toate drepturile rezervate.
Site realizat de dreamaker
Cu sprijinul Hard Discount