Română | English
Structura BOR Patriarhul Administraţia Patriarhală Opera social-filantropică Opera cultural-misionară Relaţii externe Documente Publicaţii Mănăstiri şi biserici Calendar
Biblioteca Sfântului Sinod
Pagina Principală  >  Administraţia Patriarhală  >  Biblioteca Sfântului Sinod


Biblioteca Sfântului Sinod este o structură de cercetare, informare şi documentare, de vocaţie patrimonială, culturală şi academică. Ea are ca principale obiective sprijinirea activităţii culturale, misionare şi ecumenice a Bisericii Ortodoxe Române precum şi susţinerea procesului instructiv-educativ şi de cercetare din cadrul unităţilor de învăţământ, cu precădere de profil teologic. Biblioteca derulează activităţi culturale, comemorări, expoziţii, simpozioane şi întâlniri tematice.

Ea a fost înfiinţată în anul 1958 de către Patriarhul Justinian Marina care i-a destinat ca spaţiu de existenţă, fostul Palat al Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

Colecţiile bibliotecii se compun din fonduri de documente (multe dintre ele cu autograful autorului) cu preponderenţă teologică, donate sau achiziţionate din ţară sau străinătate. La dispoziţia cititorilor sunt puse pe lângă periodice, şi enciclopedii, dicţionare, bibliografii, tratate, monografii, manuale, teze de doctorat ş.a.

Biblioteca deţine pe lângă colecţia de periodice româneşti şi străine şi câteva mii de exemplare de carte veche şi rară, românească şi străină precum şi un fond de manuscrise slavone, greceşti, româneşti sec. XIV-XX.

Cataloagele alfabetice existente oferă detaliile necesare cititorilor care au la dispoziţie o sală monumentală pentru lectură.

Accesul la colecţii se face cu aprobare specială de la PF Patriarh Daniel.

În prezent se lucrează la inventarierea fondului de carte precum şi la informatizarea şi digitizarea documentelor deţinute.

Organizare - componenţa:

  • Consilier Patriarhal: Arhimandrit Policarp Chiţulescu

  • Inspector eparhial: Lazăr Daniela

  • Inspector eparhial: Balinca Daniel

  • Inspector eparhial: Pr. Iordachi Dragoş

  • Referent: Niculae Mihaela

Date de contact:

  • Adresa: Strada Mitropolit Antim Ivireanu nr. 29, sector 4 Bucureşti, cod 040111

  • Tel: +40-21.336.98.33

 
Structura BOR  |  Patriarhul  |  Administraţia Patriarhală  |  Opera social-filantropică  |  Opera cultural-misionară  |  Relaţii externe  |  Documente  |  Publicaţii  |  Mănăstiri şi biserici  |  Calendar
Copyright 2008 Biserica Ortodoxă Română. Toate drepturile rezervate.
Site realizat de dreamaker
Cu sprijinul Hard Discount